CRP will rock the world! =)
Cei care au împrumutat cărţi de la Călin sunt rugaţi să le înapoieze proprietarului pînă în vacanţă. Mîine o să postez programarea examenelor pentru sesiunea din iunie. Spor la citit şi baftă!
Sfîrşitul de săptămînă a fost plin de reflexii pentru cerepişti, activitatea de pe blog a dovedit asta. Acum ştim pe ce parte cade o felie de pîine cu unt legată de o pisică… sau că democraţia şi libertatea de exprimare nu ar trebui folosite pentru propagarea urii. Acest “nu ar trebui…” se aseamănă cu sacoşele şi sacii plini cu alte dorinţe sau adevăruri pe care le observăm doar după ce dăm cu mintea de pragul altora. Spre exemplu, “nu ar trebui să citim mailurile sau mesajele altcuiva fără să avem acordul” îşi revine în funcţie doar după ce o încurcăm serios şi aflăm lucruri care nu-şi au locul în conştiinţa noastră.
“Nu ar trebui!”-ul ne lezează oarecum libertatea, dar nu putem vorbi de libertate fără să precizăm limitele- care produc cele mai puţine confuzii. Situaţia e la fel şi cu “ar trebui!”. Apropo, sub ce citeşti acum este tema pentru acc propusă de prof, aia cu manipularea şi Noua Ordine Mondială. Ne mutăm comentariile şi acolo? Am putea vorbi de ea în termeni de libertate-limită. V-am pupat!
Propun pentru următoarele întîlniri o temă pe care toţi sunt liberi să o abordeze. Acoperă atît interesele culturale, cît şi cele antropologice…postmoderne
pt a vă simţi mai atraşi de propunere trebuie să ştiţi că subiectul se va regăsi la examinarea finală. Ar fi bine să vă faceţi cîte o idee critică
Este si un post intitulat The Blue Beam, pe marginea căruia vom dezbate.
Cîteva link-uri pentru documentare:
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.
“Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”
Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.
“Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994
În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.
Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente – International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican.. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia.. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.
Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.
“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”
“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.”
False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa
“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.”
Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de “cutremur”. de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua – Iisus, Maria, Iosif, Meriem – Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.
A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) – soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!
În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: “Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.
Show-ul secolului – “Venirea lui Iisus”
Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.
Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.
“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”
Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există.
“Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.
La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei.. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.> Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”
Vorbirea artificială asigură controlul mental
“Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte “vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.
În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată “Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte “candidat manciurian”.
Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie, Australia, Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală “Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental..”
Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.
“Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: “A venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.
Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental
“Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena, California. Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: “e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.”
Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu “The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia “Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.
În cartea sa “Corpul electric,” Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.
Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: “un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”
Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată “Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră.
Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.”
Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare
“A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră..”
Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood. În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China, Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.
“Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.
Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.”
Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam
Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul, trairea autentica in Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.
“În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul “The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: “Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km.. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.
1 Natura are oroare de gol – Aristotel
2 Avand natura ca indrumator – Cicero
3 A fost lasat de la natura ca in toate artele podoaba stiintei sa fie cu atat mai pretuita cu Cat este mai deosebita – Apollinaris
4 Nu dominam natura decat supunandu-ne ei – F. Bacon
5 Natura este o forma, care exista la modul propriu si in grad maxim intre esenta si fiintare, asa incat, prin intermediul naturii, esenta si fiintarea sa poata participa una la alta – Raimundus Lullus
6 Natura insanatoseste pe dinlauntru si dintru inceput – thomas de aquino
7 Daca luam drept indrumator natura, nu ne vom rataci niciodata – cicero
8 Natura nu face nimic in mod inutil – aristotel
9 Ca sa descrii natura si sa iubesti natura, trebuie tu insuti sa fii amantul ei.
10 Natura ma emotioneaza, pentru ca nu mi-e frica sa par tîmpit in fata ei.
11 Ajută natura şi conlucrează cu ea, iar natura te va privi ca pe unul dintre creatorii ei şi te va asculta
12 Primavara e modul in care natura ne spune : “sa inceapa petrecerea” !
13 Indiferent ce vom face, vara isi va spune cuvantul…
Pentru Gradina CRP avem nevoie de un citat despre natura care sa ne descrie perfect. In care va regasiti? Daca aveti alte propuneri, le asteptam mai jos!
Gradina CRP va fi amplasata pe langa intrarea laterala a elevilor a Corpului A. In mijlocul ei, va exista o casuta pe care vom scrie un citat.
Va rugam sa votati si sa propuneti!
De cîte ori nu ai fost în situaţia în care ceea ce îţi spunea o persoană nu se potrivea cu gesturile şi mimica ei? De multe ori alegem să ne amăgim cînd ne confruntăm cu o astfel de împrejurare, credem că doar ni s-a părut, că nu e posibil ca respectiva persoană să nu fie încîntată de cutare lucru. Naivitatea noastră este uneori răsplătită la sfîrşit cu acurateţea primei impresii.
Din fericire, Paul Ekman, doctor şi expert recunoscut în detectarea minciunilor, a dezvoltat această teorie demonstrînd exactitatea emoţiilor ascunse sub forma mimicii de foarte scurtă durată ale feţei, mai precis, a microexpresiilor. Contradicţiile dintre voce şi cuvinte, gesturi şi voce sau dintre expresia feţei şi cuvinte ne indică faptul că ceva nu este în regulă. Minciuna o poţi detecta uşor, dar nu poţi şti motivul din cauza căruia cineva minte.
De cîteva luni, circulă pe net un test care îţi arată cît de bine poţi “citi” microexpresiile. Testul îl găseşti AICI.
Serialul “Lie to me” s-a întemeiat pe munca lui Ekman şi arată cum o serie de experţi poate să rezolve cazuri în maniere neaşteptate ce par a fi de domeniul sf-ului, cu tot felul de camere video, microfoane, studiouri. Dr Lightman este personajul care prinde viaţă din experienţele lui Ekman, ca de altfel şi cel care conduce afacerea. Un mic teaser:
“Lie to me” e unul din serialele alea care-ţi rămîne în minte vreme îndelungată şi pe care-l recomanzi tuturor. În cazul de faţă, înveţi cum să observi fericirea, dezgustul, surpriza, frica de pe chipurile persoanelor. Vizionare plăcută!
Adică “tari”!
Profii care ne ţin două ore lipiţi de bănci şi ne predau. Ăia care cred că venim la facultate doar ca să facem muşchi la antebraţe de la scris. Ăia care se bucură cînd ne iau foile foc de la viteza însemnărilor luate. Ăia care zîmbesc nonşalant şi zic studentelor: “Patru sau patu”. Ăia care fac confuzii în legătură cu materia lor (!) şi sunt corectaţi de studenţi. Pentru ce îi căutăm? Să le dăm foc! …bine, metaforic. Asta ar merita îndoctrinaţii ăştia.
De fapt, se caută profi faini care se apropie de super(i). Profesorii care ne-au schimbat în cele cîteva cursuri petrecute cu ei şi îi pomenim cu drag. Profesorii care au reuşit să ne mobilizeze să nu lipsim de la cursuri şi seminarii fără să utilizeze foaia de prezenţă. Profesorii care au ştiut să ne împărtăşească o fărîmă din dragostea lor pentru un anumit obiect de studiu. Profesorii cu simţul umorului care ne fac să ne simţim ca între prieteni.
Ai cunoscut un prof care să corespundă descrierii din al doilea paragraf? Dacă da, sunt convinsă că ai vrea să ştie cît de mult îl apreciezi. Şi nu, nu merge cu flori şi bomboane- produsele astea rar se mai dau din inimă unui profesor. Cel mai bine ar fi să-l votezi AICI. (Dacă nu ai aşa un profesor, schimbă facultatea cît mai ai timp!).
Încep prin a posta lucrările colegelor noastre pe care le vom pupa mîine intens
. Alegeţi ce vă face să zîmbiţi şi ce corespunde cu iniţiativele voastre. Puteţi să-mi mai trimiteţi dacă mai aveţi ceva, nu e greu de dat un “edit entry”.
Alexandra Păcuraru (Blonda
) 
(Nu m-am jucat şi cu mesaje în “afiş”. Am vrut să transmit: tinereţe, nonconformism, natură, verde, iubire, protecţie, stundeţie. Mi-a reuşit?:) Şi mai am o idee, dar nu ştiu dacă o materializez diseară. )
(Mery mi-a zis că mai are încă trei afişe pe care o să le postez mîine. Este deschisă la orice fel de sugestie legată de afişele ei, începînd cu gama cromatică pînă la formare unui nou afiş cu unele din elementele propuse de ea. Îţi mulţumim, Mery!
)
Astăzi v-am expus în pauza unui curs ideile mele si ale Alexandrei. Am vorbit de un filmuleţ în care să jucăm nişte roluri, respectiv: “ţoapa” care atrage atenţia într-un loc aglomerat din oraş, aruncînd strategic ceva pe jos şi “îngeraşul” care o mustră. Clipul să aibă două părţi, una în care personajul negativ face toată acţiunea şi a doua în care intervine cineva cu multă atitudine. Scopul este observarea reacţiei celor din jurul. Repet, totul trebuie să fie foarte evident şi nimeni nu trebuie să ştie că este filmată toată povestea.
Referitor la copacii împodobiţi, postez ideea Alexandrei:

Vreau să vă arăt o poză din Londra cu o manifestare artistică:

Am putea să ne inspirăm de aici.
Azi am hotărît organizarea unui eveniment ecologic pe 27 martie. Dar mai trebuie stabilite cîteva lucruri.
Informaţii despre Earth Hour găsiţi aici. Data de 27 martie coincide cu alt eveniment global care vrea să atragă atenţia asupra protejării mediului înconjurător printr-un gest simbolic, oamenii din întreaga lume fiind invitaţi să nu folosească nicio sursă de electricitate timp de o oră. Referitor la cursa de biciclete, rog pe cei care au mai multe informaţii să ne îndrume.
Propun o şedinţă de brainstorming virtuală! Ne trebuie un slogan pentru campania noastră de promovare. Am scris un mic text despre ce vrem noi să facem care mai are nevoie de o încheiere şi cîteva ajustări- aici, pe blog, îl las mai detaşat:
Fenomenul CRP
Cît de mult te poţi primeni în 5 luni? Dacă răspunzi cu “un pic (mai mult) în fiecare zi”, eşti student la CRP, în Suceava . Da, SUCEAVA!
Inevitabil, un grup de studenţi (ne)buni din anul întîi şi un prof nemaipomenit (mhm, tu eşti, Călin) au decis că nu e cazul să fie egoişti cu libertatea de expresie, dreptatea, deschiderea către tot ce e nou, toleranţa şi identitatea descoperite la USV . Nici oferta educaţională, momentele deosebite petrecute la cursuri, seminarii, ferestre, petreceri sau legăturile interumane formate şi consolidate zilnic nu sunt sub nivelul mării, ci ating culmi şi vîrfuri. Join us!
Oana are o propunere de siglă pe care v-o tot arată, cerîndu-vă păreri şi sugestii. Ea arată cam aşa:

Dar sloganul, cum să fie, dom’le?
Lăsaţi mai jos ideile voastre. Sunt bune alte cuvinte şi concepte care ne-au scăpat azi. Mă gândesc la creativitate, inovaţie, schimbare
, viaţă culturală, elevi în anul terminal, optimism vs pesimism.
Întotdeauna am urât întrebarea asta, dar nu m-am gândit niciodată la astfel de răspunsuri. Doar la: “Ce să fac? Recensământul piticilor de pe creier…”, răspuns care a rămas doar în mintea mea până acum. Un exemplu comic, des întâlnit: “Ce mai faci? -Bine, sunt internat în spital de vreo 3 zile…”
Nici “Ce faci? -Bine!” nu e mai prejos. Un prieten mi-a povestit despre un important director american care atunci când era întrebat ce face, răspundea: “Execelent!”. Mă gândesc că persoana respectivă nu era sarcastică deoarece prietenii i-ar fi replicat: “Au! Aşa rău îţi merge?”.
Probabil începuturile conversaţiei reprezintă un complex al limbii, cum sunt şi cacofoniile. Sunt la fel de iritante ambele situaţii şi ne plasează într-un stadiu în care spontaneitatea şi stăpânirea câtorva reguli de comunicare devin vitale. Astfel, un schimb de vorbe devine plăcut şi se termină cu gândul “Ce bine ca m-am întâlnit cu X”.